Činč Eudjen
Lect. univ. dr.
Sala 112, 113, 120
Eudjen Činč s-a născut la Vârșeț - Serbia, în anul 1979. A absolvit Liceul Teoretic Borislav Petrov Braca – Vârşeţ, secţia cu predare în limba română ca şef de promoţie în anul 1998. În același an a absolvit Liceul de Muzică Jovan Bandur – Panciova, specializarea vioară. În anul 2003 a absolvit Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara, specializarea Pedagogie muzicală iar în anul 2007 și-a susținut teza de doctorat în muzică intitulată Influențele muzicii populare asupra cântării de strană din Banat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
În anul 2018 a absolvit studiile de masterat în domeniul Teologie Ortodoxă la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara iar în anul 2022 studiile de licență la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Aurel Vlaicu din Arad.
Începând din anul 2003 a fost profesor de Practică vocal instrumentală, Metodica predării educației muzicale, Cor şi orchestră la Școala de Înalte Studii pentru Educatori Mihailo Palov din Vârşeţ iar din anul 2012 asistent universitar iar mai apoi lector universitar la Facultatea de Muzică și Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara.
A activat ca solist instrumentist, membru și dirijor al mai multor orchestre de muzică populară din Serbia (Voivodina) și România.
Este autorul a peste 20 de volume muzicologice, monografii și suporturi de curs precum și a numeroaselor articole rezultate în urma participării la sesiuni științifice naționale și internaționale.
-
Muzică (Studii universitare de licență)
- Teorie, solfegiu, dictat
- Citire de partituri
- Teorie, solfegiu, dictat
Interpretare muzicală - Instrumente (Studii universitare de licență)
Interpretare muzicală - Canto (Studii universitare de licență)